Coșul meu

Nu ai nici un produs în coș.

Când scad prețurile legumelor din România! Producătorii locali au foarte mari probleme

07 March 2023agroro

Criza lipsei legumelor din piețe și magazine perpetuează de ceva timp în mai multe state europene. La noi, piețele sunt pline de legume, însă mărfurile sunt importate, iar acest lucru a cauzat o dublare în prețuri. Atât războiul din Ucraina, cât și cutremurele din Turcia, au dus la scumpirea produselor din piețele noastre. 

„Salata, de exemplu, e 5 lei, ceapa verde e 3 lei, ridichile 3 lei. Majoritatea sunt de import. Salata, de exemplu, e din Italia”, arată un comerciant. Pieţele din ţară sunt pline de legume din import, iar clienţii nu se mai arată interesați.

O piață din Cluj pare pustie. „Foarte scump totul. Vedeţi că nu-i nimeni în piaţă, numai vânzători”, atrage atenţia o femeie. „În urmă cu exact doi ani, o legătura de pătrunjel, una de mărar, o ceapă verde şi o salată puteau fi cumpărate din această piaţă cu 7 lei. Astăzi, pe aceleaşi produse am plătit 12 lei, iar cel mai mult s-a scumpit salata, care şi-a dublat preţul”.

De ce sunt prețurile atât de mari

Preţurile au crescut ca efect al secetei şi frigului din alte ţări de la care importă statul român, al războiului din Ucraina şi al cutremurelor din Turcia, spun specialiştii. De asemenea, din Tucia țara noastră importă roşii, castraveţi şi ardei în această perioadă.

Un expert al industriei alimentare, Dragoș Frumosu, a explicat că „Foarte multe state producătoare de legume şi fructe au creat o protecţie asupra propriei populaţii. Şi evident a scăzut oferta pentru export. Dacă ne gândim la Turcia spre exemplu, cutremurul a devastat nu doar pe partea de populaţie, ci şi pe parte de aprovizionare şi de activitate economică. Toate lucrurile aceastea conduc la creşteri de preţuri”.

Lucian Dodea, un vânzător, a explicat de ce și-a scumpit produsele: „Preţul dictează depozitele care importă. Momentan, fiind foarte multe produse de import, de aceea sunt foarte scumpe”.

Prețurile vor scădea din nou

Există și vești bune. Preţurile vor scădea peste două luni, când tarabele se vor umple de legume româneşti, după recoltele din vară, care ne vor scăpa de importurile constisitoare. ”

„Chiar dacă vom avea două, trei săptămâni cu preţuri ridicate, ulterior, din luna mai, piaţa va fi mai plină de legume româneşti şi atunci preţurile se vor regla şi vor fi în scădere până în luna septembrie inclusiv”.

Comparativ cu alții, românii o duc binișor. Marea Britanie se confruntă cu o adevărată criză alimentară: englezii nu mai au legume în magazin și în piețe. Britanicii au venit chiar în România, în piața Obor, și au constatat faptul că la noi, legumele nu lipsesc de pe tarabe. Într-adevăr, salata este mai scumpă: dar măcar o putem consuma.

© 2024 Agro.ro. Toate drepturile rezervate.
Webdesign by Icetech