BLACKJAK – Biostimulator pe bază de acizi humici 100% natural, cu rol în refacerea fertilității solului și înrădăcinare accelerată, prin creșterea conținutului de humus, stimularea activității microbiene și deblocarea elementelor nutritive din sol. Conținutul ridicat de materie organică humificată echivalează cu 7-8 tone de gunoi de grajd, eliminând în plus contaminarea cu semințe de buruieni și ouă de dăunători.
BENEFICII
MOD DE ACŢIUNE
Prin acţiunea sa de chelatare a nutrienţilor, contribuie la creşterea capacităţii de schimb cationic a solului, cu efecte pozitive asupra nutriţiei plantelor. Astfel, între soluţia solului şi rădăcinile plantelor, se stabileşte un flux eficient al nutrienţilor esenţiali pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor. Transformă nutrienţii greu solubili din sol, în compuşi uşor accesibili plantelor. Reţine ionii nutritivi solubili în soluţia solului, la nivelul rădăcinilor şi îi pune treptat la dispoziţia plantelor. Contribuie la descompunerea mineralelor primare din sol, în minerale secundare, importante pentru nutriţia plantelor. Creşte capacitatea de reţinere a apei în sol şi capacitatea de aeraţie a acestuia. Stimulează creşterea sistemului radicular, prin accelerarea diviziunii celulare. Creşte permeabilitatea membranelor celulare, cu repercusiuni pozitive asupra transportului nutrienţilor în plantă, stimulează procesul de respiraţie, la nivelul sistemului radicular, stimulează procesul de fotosinteză şi activitatea enzimatică din plante.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ
Blackjak este o suspensie concentrată, obţinută din leonardită foarte bogată în humus. Leonardita utilizată la prepararea produsului conţine 75% substanţe humice (predominant acid humic şi fulvic).
Acid humic, acid ulmic, acid fulvic | min. 20% |
Materie organică | min. 28% |
RECOMANDĂRI DE APLICARE LA PRINCIPALELE CULTURI AGRICOLE
CULTURA AGRICOLĂ | MOMENTUL APLICĂRII | DOZA RECOMANDATĂ LA O SINGURĂ APLICARE |
---|---|---|
Cereale păioase |
|
|
Porumb |
|
|
Floarea soarelui |
|
|
Rapiţă |
|
|
Soia |
|
|
Mazăre |
|
|
Cartof |
|
|
Sfeclă de zahăr |
|
|
RECOMANDĂRI DE APLICARE LA PRINCIPALELE CULTURI HORTICOLE
Blackjak se aplică la sol, prin fertirigare. În tabelul de mai jos se regăsesc recomandările de aplicare pentru culturile horticole cele mai răspândite, cultivate in spații protejate (sere, solarii) sau în câmp.
CULTURA HORTICOLĂ | MOMENTUL APLICĂRII | DOZA RECOMANDATĂ LA O SINGURA APLICARE |
---|---|---|
Tomate |
| 0,4 L/1000 m2 sau 4,0 L/ha |
Ardei |
| 0,4 L/1000 m2 sau 4,0 L/ha |
Castraveți |
| 0,4 L/1000 m2 sau 4,0 L/ha |
Vinete |
| 0,4 L/1000 m2 sau 4,0 L/ha |
Varză |
| 0,4 L/1000 m2 sau 4,0 L/ha |
Rădăcinoase (morcov, țelină, pătrunjel pentru rădăcină, păstârnac) |
| 0,4 L/1000 m2 sau 4,0 L/ha |
Salată |
| 0,4 L/1000 m2 sau 4,0 L/ha |
Spanac |
| 0,4 L/1000 m2 sau 4,0 L/ha |
Pepeni |
| 0,4 L/1000 m2 sau 4,0 L/ha |
Căpșun |
| 0,4 L/1000 m2 sau 4,0 L/ha |
Viță-de-vie* |
| 4,0 L/ha |
Pomi fructiferi (semințoase) |
| 4,0 L/ha |
Pomi fructiferi (sâmburoase) |
| 4,0 L/ha |
* pentru plantațiile intrate pe rod
** la speciile sâmburoase (cireș, vișin, prun, cais, piersic), mugurii floriferi apar înaintea celor vegetativi, iar la speciile semințoase (măr, păr, gutui) mugurii vegetativi apar primii